Fraud Blocker Dinte ciobit - cum procedezi într-o astfel de situație? Iată soluţia cea mai rapidă - CisoMedical Skip to main content
Prima pagină » Blog » Dinte ciobit – cum procedezi într-o astfel de situație? Iată soluţia cea mai rapidă

Toată lumea îşi doreşte un zâmbet perfect, însă din păcate mama natură nu este la fel de generoasă cu toţi, astfel că uneori este nevoie de câteva vizite la cabinetul stomatologic pentru a obţine rezultatul mult visat. Anumite probleme uzuale, precum cariile sau estetica dentară, pot fi rezolvate cu mai mare uşurinţă sau chiar prevenite dacă apelezi la servicii precum cel de profilaxie dentară care, combinat cu o igienă orală potrivită, poate menţine sănătatea dinţilor tăi pentru un timp îndelungat.

Însă există şi probleme neplanificate care apar când ţi-e lumea mai dragă, iar în astfel de momente este esenţial să acţionezi rapid şi să îţi păstrezi calmul şi pozitivitatea. O astfel de problemă neaşteptată este ciobirea unui dinte. În funcție de amplasarea sa în cavitatea bucală, această problemă poate fi mai mult sau mai puţin vizibilă, dar categoric pentru persoana în caz reprezintă un disconfort major care o poate inhiba.

Dintele ciobit – urgenţă stomatologică?

 

E timpul să pui sănătatea orală pe primul loc! Pentru un consult specializat, te invităm să completezi formularul de consultanță și vei fi contactat în cel mai scurt timp pentru a stabili detaliile

În funcţie de nivelul gravităţii problemei, te poţi prezenta la medic cu statusul de urgenţă stomatologică. Depinde foarte mult de contextul în care ai ajuns să ai această problemă – dacă ai avut un accident sau dacă ciobirea dintelui s-a produs în urma unei activităţi uzuale. Dacă te încadrezi în a doua variantă, acest lucru poate însemna că te confrunţi cu probleme ale smalţului.

Dacă dintele este avariat doar puţin la suprafaţă problema ar putea fi rezolvată destul de rapid într-o singură vizită la cabinetul medicului, însă dacă dintele este ciobit printr-o lovitură, este posibil să fie afectată întreaga structură şi atunci vorbim de probleme ceva mai dificil de tratat pe loc. Oricare ar fi situaţia, este necesară prezentarea la un cabinet pentru a constata un medic specialist care este nivelul gravitate şi pentru a veni cu soluţii cât mai eficiente.

Dinte fisurat – ce faci după vizita la medic?

 

După vizita la medic este esenţial să fii foarte atent cu dantura ta pentru a ajuta la vindecarea eficientă a ţesutului afectat. Astfel, trebuie să consumi alimentele cu o textură uşoară şi moale, mai multe lichide şi să eviţi orice necesită muşcare, de exemplu fructele şi legumele crude vor fi tăiate bucăţele sau pasate. De asemenea, trebuie să existe o igienă dentară ca la carte pentru a evita orice posibilă infecţie. Iar în cazul în care apar dureri poţi lua un antiinflamator care să amelioreze aceste stări neplăcute.

Fractura dentară – soluții pentru a preveni astfel de incidente

Este evident că nu poţi controla anumiți factori externi care pot provoca incidente neplăcute, însă există şi câteva elemente care ţin de tine și pe care le poţi avea în vedere pentru le preveni.

Nu mai amâna rezolvarea problemelor dentare! Completează formularul de consultanță pentru a beneficia de consultanță stomatologică și obține soluțiile de care ai nevoie pentru un zâmbet strălucitor și sănătos

  • Vizită la stomatolog o dată pe an

Multă lume merge la stomatolog doar atunci când are o anumită problemă, dar este recomandat să existe o vizită de control măcar o dată pe an pentru a rezolva micile probleme înainte să se agraveze. Tot în cadrul acestei vizite anuale poţi face şi un detartraj, pentru o curăţare profesională, pe care nu o poţi realiza acasă cu o periuţă de dinţi obişnuită.

  • Ai grijă de smalţul dinţilor

Smalţul dinţilor este un element foarte sensibil care necesită puţină atenţie din partea ta dacă îţi doreşti nişte dinţi sănătoşi şi de o nuanță cât mai deschisă posibil. Pentru a ajuta dantura să fie mai rezistentă, trebuie să bifezi următoarele puncte:

  • Să foloseşti o periuţă de dinţi adecvată nevoilor tale, cu nişte peri fini, care să-ţi permită curăţarea dinţilor într-un mod cât mai blând posibil, dar să fie şi eficientă în acelaşi timp;
  • Să eviţi consumarea în mod frecvent a alimentelor care conţin coloranţi alimentari. În funcţie de specificul substanţei aceşti coloranţi se pot transmite pe dinţii tăi şi pot lăsa pete, dacă îi expui foarte des la acest tip de produse;
  • Limitează doza de cafea – acesta este un alt produs care poate duce la îngălbenirea dinţilor, astfel că trebuie consumată cu o frecvenţă mai redusă;
  • Utilizează apă de gură, aţă dentară şi/sau un duş bucal pentru o igienă dentară completă. De multe ori simpla periere a dinţilor poate fi incompletă, astfel că te poţi folosi de cele enumerate anterior pentru a elimina excesele rezistente.

Aşadar, un dinte ciobit nu este un capăt de lume, dacă procedezi cu mult calm poţi obţine nişte rezultate rapide şi de succes. Dar pe lângă rezolvarea problemelor pe moment trebuie să ai în vedere şi întreţinerea danturii tale şi acordarea unei atenţii speciale, pentru a putea preveni nişte probleme dificile. Tot timpul este mai practic să previi, decât să tratezi o problemă.

Sursă foto: pexels.com.

Dacă ai decis să apelezi la ajutor specializat pentru problemele cu care te confrunți, sună-ne la numărul 0772 165 028, trimite-ne un e-mail la programari@cisomedical.ro sau completează formularul de programare

Close Menu
Urgențe: Telefon: 0772 165 028 / 0721 208 884