Fraud Blocker Herpesul bucal: Descoperă ACUM remediile care îl vor face să dispară! - CisoMedical Skip to main content

Herpesul bucal este una dintre afecțiunile care creează mari neplăceri persoanelor infectate, mai ales că este la vedere, arătând destul de inestetic. În plus, potrivit declarațiilor făcute de către pacienți, se pare că ar fi și dureros. Tocmai de aceea, este important să cunoști remediile care te vor ține cât mai departe de această problemă. Citește în continuare articolul și descoperă cele mai prețioase sfaturi oferite chiar de către specialiștii de la cisomedical.ro

 Cauzele herpesului bucal

 

În primul rând, este important să știi că herpesul bucal este provocat de virusul herpes simplex, care este contactat cel mai frecvent în perioada copilăriei. Potrivit statisticilor, între 60% și 90% dintre persoane sunt deja infectate până în momentul în care devin adulte. După prima manifestare, acesta rămâne dormant în nervii și ganglionii din regiune, iar la anumite perioade se reactivează. Iată câteva situații care pot favoriza erupția herpetică: 

 

E timpul să pui sănătatea orală pe primul loc! Pentru un consult specializat, te invităm să completezi formularul de consultanță și vei fi contactat în cel mai scurt timp pentru a stabili detaliile

  • Răceala 
  • Febra
  • Imunitatea scăzută 
  • Intervențiile chirurgicale sau stomatologice 
  • Stresul 
  • La femei, menstruația. 

Transmiterea herpesului bucal se face cu foarte multă ușurință fie prin contact direct, adică prin sărut, fie prin atingerea diferitelor obiecte contaminate. Prin urmare, ar fi bine să eviți, de exemplu, să bei apă din același pahar sau din aceeași sticlă cu o altă persoană.

Simptomele herpesului bucal

Primul contact cu virusul herpes simplex declanșează simptome deosebite, precum: 

  • Leziuni la nivelul gingiilor și al limbii. Atenție, acestea pot fi atât de dureroase încât cei mici ajung să refuze să bea apă și să mănânce 
  • Dureri și usturimi la nivelul gâtului 
  • Respirație urât mirositoare
  • Greață 
  • Febră 
  • Dureri de cap
  • Deshidratare. Acest este cel mai întâlnit simptom în perioada în care herpesul bucal este activ.

Ulterior, procesul de activare a virusului își creează o tipologie. Cu cel mult 24 de ore înainte, infectatul simte o usturime și o mâncărime la nivelul gurii. Apoi, urmează erupția propriu-zisă, care se manifestă prin apariția unor bubițe mici umplute cu lichid, grupate „în buchet”. Spre final, acestea se acoperă cu o crustă. În toată această perioadă, se resimte o durere pulsatilă și o senzație de arsură. Din păcate, procesul de vindecare este greoi, poate dura chiar și până la 14 zile. 

De asemenea, este important să știi că herpesul bucal apare, în medie, de trei ori pe an și se poziționează de fiecare dată pe aceeași parte a feței.

Remedii împotriva herpesului bucal

 

Reține, remediile împotriva herpesului includ niște tratamente medicale care pot doar să atenueze simptomele și să scadă durata și intensitatea erupției. Potrivit specialiștilor, nu există nicio metodă prin care să se poată elimina virusul definitiv din orgranism, întrucât acesta rămâne cantonat în nervi. 

Nu mai amâna rezolvarea problemelor dentare! Completează formularul de consultanță pentru a beneficia de consultanță stomatologică și obține soluțiile de care ai nevoie pentru un zâmbet strălucitor și sănătos

Dacă abia te-ai infectat, poți lua paracetamol sau ibuprofen, în caz că îți crește prea tare temperatura. Iar pentru a calma durerea, folosește o apă de gură sau un spray care conține substanțe analgezice. 

Dacă ești deja la o reactivare tipică a herpesului bucal, nu este obligatoriu să îți aplici un tratament, pentru că durata de vindecare nu va fi oricum mai mică de 7-10 zile. În orice caz, dacă vrei să încerci să o scurtezi sau măcar să stopezi amploarea erupției, poți încerca următoarele remedii, disponibile și fără rețetă: 

 

  • Cremă sau unguent care să conțină aciclovir în proporție de 5%. Aplică-l cu atenție de câteva ori pe zi, doar pe suprafața pe care există leziunile. 
  • Plasturi pentru herpes. Aceștia conțin un gel care are rolul de a reduce simptomele și de a ascunde leziunile, prevenind astfel și infectarea persoanelor cu care intri în contact. Specialiștii recomandă purtarea acestora atât ziua, cât și noaptea. De asemenea, este indicat să fie schimbat de fiecare dată când începe să se dezlipească. 

 

De asemenea, este important ca pe perioadă erupției să te hidratezi foarte bine. Iar pentru calmarea durerii, poți aplica comprese călduțe. 

Dacă ești unul dintre cei care au deja instalat în corp virusul herpes simplex, fii responsabil și evită contactul direct cu alte persoane, pentru a nu risca și infectarea acestora. Ai grijă în mod deosebit la femeile însărcinate, la nou-născuți și la oamenii care au imunitatea scăzută. 

Sursă foto: Shutterstock.com, Pinterest.com 

Dacă ai decis să apelezi la ajutor specializat pentru problemele cu care te confrunți, sună-ne la numărul 0772 165 028, trimite-ne un e-mail la programari@cisomedical.ro sau completează formularul de programare

Close Menu
Urgențe: Telefon: 0772 165 028 / 0721 208 884