Resorbția osoasă dentară: mecanisme, cauze și opțiuni terapeutice

Resorbția osoasă dentară reprezintă un proces patologic complex care afectează structura osoasă alveolară (pierderea treptată a masei osoase la nivelul maxilarului și mandibulei), conducând la pierderea suportului dentar și, implicit, la compromiterea funcțiilor masticatorii și estetice.

Trebuie să știți că această afecțiune poate avea multiple cauze, de la boli parodontale avansate și edentație (lipsa dinților) până la factori sistemici care influențează homeostazia osului.

Ce trebuie să facem?

Este important să conștientizăm importanța sănătății orale și necesitatea unui control stomatologic regulat. Pentru că, depistarea din timp a resorbției osoase permite instituirea unui tratament adecvat, cu scopul de a încetini sau de a opri evoluția procesului și de a menține funcția și estetica aparatului dento-maxilar.

Ar fi bine să știți că simptomele resorbției nu sunt mereu ușor de observat. Totuși, uneori s-ar putea să vedeți pete pe dinți ori inflamări ale gingiilor.

Dacă vă confruntați cu astfel de probleme, nu ezitați să luați legătura cu noi. La CISO Medical oferim soluții complexe, personalizate pentru fiecare pacient. În plus, garantăm un raport bun calitate-preț.

Consecințe ale resorbției osoase dentare

Înțelegerea acestor consecințe este de o importanță capitală pentru a conștientiza importanța prevenției și a tratamentului precoce.

---

Ce se poate întâmpla, printre altele? Iată câteva urmări: pierderea dinților, probleme de masticație, probleme estetice, dificultăți de vorbire, impact psihologic, complicații de sănătate (diabet, boli cardiovasculare, pneumonie), dificultăți în tratamente proteice, costuri financiare ulterioare uriașe.

---

Cele mai vizibile urmări:

• Alterarea funcției masticatorii – reducerea volumului osos afectează stabilitatea protezelor și implanturilor.
• Modificări estetice – pierderea suportului osos poate duce la colapsul facial.
• Dificultăți protetice – implantarea dentară devine dificilă din cauza deficitului osos.

Mecanisme fiziopatologice ale resorbției osoase dentare

Resorbția osoasă este un proces complex, mediat de celule specializate numite osteoclaste. Aceste celule sunt responsabile de degradarea matricei osoase, fiind activate de diverși factori, cum ar fi mediatorii inflamatori (TNF-α, IL-1, IL-6).

În condiții normale, activitatea osteoclaștelor este echilibrată de cea a osteoblaștelor, celule care sintetizează os nou. În cazul resorbției patologice, acest echilibru este perturbat, ducând la pierderea progresivă a osului.

Osul alveolar este o componentă a maxilarelor care susține dinții. Acesta este format dintr-un strat cortical extern și un strat spongios intern. Osul alveolar este un țesut dinamic, care se remodelează continuu sub influența diferiților factori, precum forțele masticatorii, inflamația și hormonii.

În urma acestei afecțiuni vă puteți confrunta cu  pierderea unui dinte ori a unei părți dintr-un dinte. Dar nu numai atât. Resorbția osoasă dentară poate produce afectări ale pulpei interioare, ale dentinei.

Printre factorii implicați se numără:

• Inflamația cronică indusă de patologiile parodontale.
• Presiunea mecanică excesivă sau absenteismul stimulării mecanice.
• Factori sistemici precum osteoporoza, diabetul zaharat și dezechilibrele hormonale.
• Factori genetici ce influențează metabolismul osos.

Cauze și factori de risc

Dacă nu v-ați dat seama încă, o spunem noi în mod clar: resorbția osoasă dentară este un proces complex, cu multiple cauze și factori de risc. Înțelegerea acestor cauze este esențială pentru un diagnostic corect și un tratament eficient.

Prin urmare, resorbția osoasă dentară poate fi provocată de mai mulți factori, printre care:

1. Boala parodontală

Ei bine, boala parodontală este cea mai frecventă cauză a resorbției osoase dentare.

Știm că aceasta este o infecție bacteriană care afectează gingiile și țesutul de susținere a dinților, ducând la inflamație și, în final, la pierderea osului alveolar.

Boala parodontală poate fi clasificată în gingivită (inflamația superficială a gingiilor) și parodontită (inflamația profundă a țesuturilor de susținere a dintelui). Parodontita netratată poate duce la formarea de pungi parodontale, în care se acumulează bacterii și tartru, accelerând distrugerea osului alveolar.

2. Edentația (lipsa dinților)

Pierderea dinților, fie prin extracție, fie prin alte cauze, poate duce la resorbția osului alveolar din zona respectivă. Absența stimulării masticatorii determină o scădere a activității osteoblastelor (celulele care formează osul), ceea ce duce la pierderea progresivă a masei osoase. Cu cât lipsesc mai mulți dinți, cu atât mai mare este riscul de resorbție osoasă.

3. Traumatismele

Fracturile sau alte leziuni ale maxilarelor pot afecta osul alveolar și pot duce la resorbție osoasă. Traumatismele pot afecta vascularizația locală și pot declanșa un proces inflamator, care poate duce la distrugerea osului.

4. Factori genetici și hormonali

Anumite persoane pot avea o predispoziție genetică la resorbția osoasă. Studiile au arătat că există anumite gene implicate în metabolismul osos, care pot influența susceptibilitatea la resorbția osoasă. De asemenea, modificările hormonale, cum ar fi cele care apar în timpul menopauzei, pot influența metabolismul osos și pot crește riscul de resorbție osoasă.

6. Alți factori de risc

Fumatul: Fumatul este un factor de risc major pentru boala parodontală și resorbția osoasă. Nicotina și alte substanțe toxice din fumul de țigară afectează vascularizația gingiilor și metabolismul osos, crescând riscul de pierdere a dinților.

• Diabetul – Persoanele cu diabet au un risc crescut de a dezvolta boală parodontală și resorbție osoasă. Hiperglicemia cronică afectează metabolismul osos și reduce capacitatea de vindecare a țesuturilor.
• Anumite medicamente – Unele medicamente, cum ar fi corticosteroizii și anticonvulsivantele (antiepilepticele), pot afecta metabolismul osos și pot crește riscul de resorbție osoasă.
• Deficiențe nutriționale – O dietă săracă în calciu și vitamina D poate afecta densitatea osoasă și poate crește riscul de resorbție osoasă.
• Bruxismul – Bruxismul (scrâșnirea dinților) poate duce la suprasolicitarea osului alveolar și poate favoriza resorbția osoasă.

Un alt factor pe care l-am putea lua în discuție este chistul. În majoritatea cazurilor, chisturile dentare nu duc la resorbție osoasă. Cu toate acestea, în anumite situații, un chist mare sau unul care nu este tratat poate provoca resorbție osoasă prin presiunea pe care o exercită asupra osului din jur. De asemenea, un chist infectat poate duce la resorbție osoasă prin distrugerea țesutului osos de către bacterii.

Este important de adăugat că resorbția osoasă dentară este un proces multifactorial, în care pot coexista mai multe cauze și factori de risc. Un diagnostic corect și un tratament adecvat necesită o evaluare atentă a tuturor factorilor implicați.

Diagnostic și metode de evaluare

Diagnosticul resorbției osoase se bazează pe metode imagistice, cum ar fi radiografiile convenționale și tomografia computerizată (CBCT).

Astfel de tehnici permit vizualizarea detaliată a structurilor osoase și identificarea precoce a leziunilor. Evaluarea clinică este, de asemenea, esențială, semnele precoce ale resorbției incluzând mobilitatea dentară și sensibilitatea la presiune.

Diagnosticul resorbției osoase dentare implică:

• Examinare clinică detaliată.
• Radiografii panoramice și CBCT (Cone Beam Computed Tomography).
• Teste biologice pentru evaluarea metabolismului osos.

Tratamentul pentru resorbție osoasă dentară

Există mai multe feluri de aborda un astfel de tratament. Pe de-o parte avem de-a face cu căile tradiționale.

Abordările conservatoare includ administrarea de bifosfonați, care inhibă activitatea osteoclaștelor, și suplimente de calciu și vitamina D pentru a sprijini sănătatea osoasă. În cazuri avansate, procedurile chirurgicale, cum ar fi grefele osoase și regenerarea tisulară ghidată (GTR), pot fi necesare.

Iar pe de altă parte, avem de-a face cu abordările moderne. Terapiile avansate, precum utilizarea factorilor de creștere și a celulelor stem, reprezintă direcții promițătoare în tratamentul resorbției osoase.

Prevenția

Însă, înainte de orice abordare, indiferent care ar fi aceasta, nu trebuie să uităm de prevenție. Aceasta este în fapt cea mai bună cale de a rezolva problema resorbției osoase. Spre exemplu, dacă ai suferit o intervenție de extracție a unor dinți, este imperios necesară protejarea țesutului osos de resorbție, iar principalul mod de a o face este să se înlocuiască rapid dinții pierduți.

Cu alte cuvinte, este nevoie de implanturi dentare.

Pierderea dinților are ca rezultat o resorbție ireversibilă a osului alveolar, iar boala dentară netratată provoacă liza osului alveolar care duce în cele din urmă la pierderea dinților. Pe lângă ancorarea dinților în creasta alveolară, osul maxilar și mandibular permite proceduri de restaurare dentară, cum ar fi construcția de implanturi susținute de rădăcină, proteze fixe sau proteze amovibile.

Dacă, însă, resorbția osoasă a avut deja loc, volumul insuficient de os poate împiedica plasarea implanturilor dentare. În astfel de cazuri, este necesară augmentarea osoasă, o procedură care constă în reconstrucția osului afectat.

Și, înainte de orice, trebuie să avem în vedere importanța igienei orale.

Augmentare osoasă

Sunt mai multe metode de augmentare osoasă, fiecare adaptată nevoilor specifice ale pacientului:

Adiție osoasă cu granule osoase

O asemenea metodă implică adăugarea de granule osoase de origine animală (xenograf), sintetică (alloplast) sau umană (alograf) pentru a crește grosimea sau înălțimea crestei osoase.

Procedura în sine presupune plasarea granulelor osoase în zona afectată și stabilizate cu ajutorul unor membrane de colagen sau titan, care previn migrația țesuturilor moi și favorizează regenerarea osoasă.

Ca aplicație, o astfel de intervenție este folosită frecvent în cazurile de resorbție moderată, această metodă este minim invazivă și oferă rezultate excelente.

Ridicarea sinusurilor (sinus lift)

În acest caz intervenția este una specifică zonei posterioare a maxilarului superior, unde osul este adesea insuficient din cauza proximității sinusurilor maxilare.

Podeaua sinusului este ridicată, iar spațiul creat este umplut cu material de grefă osoasă. Această metodă permite creșterea înălțimii osului, facilitând plasarea implanturilor.

Recomandăm această procedură pentru pacienții cu resorbție osoasă severă în zona molarilor superiori.

Recoltarea de bloc osos (autograf)

Ținta principală a procedurii este utilizarea osului propriu al pacientului, recoltat de obicei din mandibulă (zona molarilor de minte) sau din alte zone ale corpului.

Așadar,  un bloc osos este extras, modelat și fixat în zona afectată cu ajutorul șuruburilor de titan. Acest tip de grefă oferă cea mai bună compatibilitate și integrare.

Intervenția este folosită în cazurile de resorbție osoasă severă, unde este necesar un volum mare de os.

Implanturi dentare imediate

În unele cazuri, implanturile dentare pot fi plasate imediat după extracția dintelui, evitând astfel resorbția osoasă. Această abordare, cunoscută sub numele de implantare imediată, stimulează osul și menține structura alveolară. Cu toate acestea, succesul acestei metode depinde de calitatea și cantitatea osului rămas.

Trebuie să înțelegem rolul crucial al mandibulei și maxilarului, pentru că aceste două elemente nu doar că oferă suport pentru dinți, dar permit și realizarea procedurilor de restaurare dentară, cum ar fi:

Implanturi dentare – Acestea sunt rădăcini artificiale, de obicei din titan, care sunt inserate în osul mandibular sau maxilar pentru a susține coroane, punți sau proteze.

Proteze fixe sau amovibile – Acestea sunt dispozitive protetice care înlocuiesc dinții lipsă și sunt susținute de dinții adiacenți sau de implanturi.

Succesul acestor proceduri depinde de cantitatea și calitatea osului mandibular și maxilar. Un os sănătos oferă o bază solidă pentru implanturi și proteze, asigurând stabilitatea și funcționalitatea acestora.

Evaluarea osului mandibular și maxilar poate fi dificilă, deoarece acesta este un țesut fragil și labil, iar modificările sale pot varia considerabil de la o persoană la alta. Metodele de măsurare a densității osoase la nivelul mandibulei și al maxilarului nu sunt întotdeauna fiabile și pot produce rezultate contradictorii.

Puteți citi aici pe larg despre resorbția osoasă a maxilarului – dentevim.com.

În final, este bine să înțelegem că resorbția osoasă dentară este o problemă complexă, cu multiple cauze și factori de risc.

Depistarea precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru a preveni complicațiile și a menține sănătatea orală.

Cât privește cercetările viitoare, putem spune că acestea se concentrează pe identificarea de noi markeri moleculari și terapii personalizate pentru a preveni și trata resorbția osoasă din vreme, în mod eficient.

Referințe

Consensul dintre Federația Europeană de Parodontologie și Asociația Americană de Parodontologie prezentate în cadrul Europerio 9 privind tratamentul resorbției osoase.

Studii publicate în Journal of Clinical Periodontology și International Journal of Oral and Maxillofacial Surgery.

Ghiduri de practică ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru sănătatea orală.

Platforme online de specialitate, cum ar fi PubMed și ResearchGate, pentru acces la cele mai recente cercetări.