Adiţia de os reprezintă procesul prin care medicul specialist reface cantitatea de os maxilar distrus. O astfel de intervenţie chirurgicală se realizează doar sub anestezie, fiind o procedură destul de dureroasă. Aşadar, persoanele care au pierdut unul sau mai mulţi dinţi apelează la implanturi dentare. Având în vedere că arată şi se comportă exact ca o dantură reală, este considerată cea mai bună soluţie, însă în momentul în care vă hotărâţi să apelaţi la o astfel de procedură, trebuie menţionat faptul că există numeroase procese prin care veţi trece înainte de a vă bucura de o dantură perfectă.
Unul dintre el este adiţia de os, despre care veţi afla toate informaţiile în următoarele rânduri. Ciso Medical vă va ajuta să răspunzi tuturor curiozităţilor despre această problemă medicală.
Cuprins articol
Ce este adiţia de os?
În momentul în care ați pierdut un dinte, osul care îl înconjura începe să se resoarbă, acest lucru ducând, în timp, chiar la modificarea trăsăturilor feţei sau imposibilitatea refacerii danturii. În cazul implantului dentar, acesta constă într-o rădăcină artificială inserată chiar în os. Pentru un succes total, dar şi pentru o refacere cât mai rapidă, este necesară prezenţa unei cantităţi suficiente din os. Există şi situaţii în care cantitatea, dar şi calitatea acestuia nu sunt suficiente, motiv pentru care se apelează la adiţia osoasă.
Aşadar, prin intermediul acestei proceduri medicul stomatologic măreşte volumul osos din zona în care urmează să fie inserat implantul dentar.
Cum se realizează acest lucru? Există două variante, fie prin adăugarea unui os recoltat chiar de la pacient, fie prin intermediul unui substitut artificial. Prin intermediul unei incizii realizată la nivelul gingiei, este expus osul maxilar, peste care se adaugă materialul de adiţie, care poate avea diferite forme: pulbere, bloc sau granule. Imediat după inserarea acesteia, se adaugă o membrană de colagen, esenţială în procesul de creare a noului os.
Când este necesară adiţia osoasă?
Operaţia de adiţie de os se realizează în următoarele două cazuri:
Inserarea implantului dentar – Prin intermediul implantului dentar, este înlocuită rădăcina dintelui în os. Pentru o intervenţie optimă, dar şi pentru un rezultat pe măsură, volumul osului trebuie sa fie unul potrivit. În cazul în care acesta este defectuos, adiţia osoasă dentară este singura soluţie;
Salvarea unui dinte – Bolile parodontale avansate pot duce la afectarea mobilităţii dinţilor, ba chiar şi la pierderea acestora. Pentru a-i salva, trebuie regenerat osul din jurul dintelui cu ajutorul adiţiei de os, fiind cheia pentru asigurarea suportului şi a stabilității dintelui.
Dar care sunt cauzele care conduc la resorbția osoasă?
În cazul unor vechi extracţii dentare, unde anumite zone au rămas fără dinţi, procesul de remodelare începe, iar lăţimea osului este diminuată. Trebuie menţionat faptul că cele mai gave procese de resorbție osoasă apar în zonele unde nu au fost făcute restauraţii. În cazul în care are loc o lucrare protetică, susţinută de implanturi, cantitatea de os pierdută o sa fie nesemnificativă;
Paradontoza este considerată o boală distructivă, care duce la pierderea sau resorbţia ligamentelor periodontale. Tocmai din acest motiv, afecţiunea trebuie tratată cât mai rapid. În cazul în care nu se întâmplă acest lucru, se poate ajunge la apariţia mobilităţii dentare, care va conduce rapid la pierderea dinţilor;
Chiar şi infecţiile, fracturile, tumorile sau osteoporoza pot cauza procese de resorbţie. Pentru a evita acest lucru, în cazul oricărei mici probleme, trebuie să vă prezentaţi la medicul specialist pentru tratarea promptă a afecţiunii.
Având în vedere cele prezentate, adiţia de os este reprezentată de tehnicile chirurgicale prin intermediul cărora se înlocuieşte ţesutul osos pierdut în urma diverselor afecţiuni. Aşadar, pentru a preîntâmpina astfel de probleme este necesar să faci vizite regulate la cabinetul de stomatologie. Igiena orală este extrem de importantă, nu doar pentru păstrarea unui zâmbet de revistă, cât pentru o stare generală de sănătate menţinută în parametrii cât mai buni. Nerespectarea acesteia poate duce la apariţia numeroaselor probleme dentare sau chiar medicale. Tocmai din acest motiv, prezenţa periodică la medicul stomatolog te poate ajuta în prevenirea acestor probleme.
sursă foto: shutterstock.com
E timpul să pui sănătatea orală pe primul loc! Pentru un consult specializat, te invităm să completezi formularul de consultanță și vei fi contactat în cel mai scurt timp pentru a stabili detaliile
Dacă ai decis să apelezi la ajutor specializat pentru problemele cu care te confrunți, sună-ne la numărul 0772 165 028, trimite-ne un e-mail la programari@cisomedical.ro sau completează formularul de programare