Inflamatiile glandelor salivare

N.B. Aceast articol este doar informativ. Nu poate inlocui consultanta de specialitate.

Glandele salivare joacă un rol esențial în sănătatea cavității bucale, contribuind la digestie, hidratarea mucoaselor și protecția împotriva infecțiilor. Atunci când canalele lor excretorii sau țesutul glandular se inflamează, apar afecțiuni precum sialodochita și sialoadenita, două probleme medicale diferite ca localizare, dar adesea legate prin evoluție.

Leziunile inflamatorii pot fi limitate la canalele excretorii (sialodochite) sau intereseaza glandele salivare (sialoadenite acute si cronice).

Ce este sialodochita și cum apare?

Sialodochita reprezintă inflamația localizată la nivelul canalului excretor al glandei parotide, iar mai rar, al glandei submaxilare. În cele mai multe cazuri, cauza este una locală: prezența calculilor salivari (microlitiază), corpilor străini, infecțiilor bucale netratate sau iritațiilor provocate de proteze dentare neadaptate ori dinți incluși. Există și factori mai puțin cunoscuți, cum ar fi creșterea presiunii în cavitatea bucală la muzicienii care cântă la instrumente de suflat sau la persoanele care folosesc frecvent suflatul în sticlă.

Evoluția sialodochitei poate lua mai multe forme clinice. În varianta litiazică, inflamația este legată de blocarea canalului printr-un calcul salivar, ceea ce determină episoade de tumefiere și disconfort. Forma fibrinoasă cronică se manifestă printr-o umflare neinflamatorie a glandei parotide, accentuată în timpul meselor și urmată de eliminarea unui dop fibrinos, după care fluxul salivar revine temporar la normal. În cazurile mai severe, sialodochita purulentă cronică produce scurgerea de puroi din canalul lui Stenon, indicând o infecție persistentă.

Diagnosticul corect presupune examinare clinică, completată de sialografie – investigație imagistică ce evidențiază dilatarea canalului excretor și, uneori, a ramurilor sale principale – precum și analiză bacteriologică pentru identificarea germenului implicat și a sensibilității acestuia la antibiotice.

Netretată, sialodochita are caracter cronic și progresiv, putând afecta parenchimul glandei și determinând apariția parotiditei sau a supurației extinse în zona afectată.

Tratamentul vizează atât prevenția, prin eliminarea surselor de infecție sau iritație din cavitatea bucală, cât și terapia curativă. Aceasta include îndepărtarea dopurilor de fibrină sau a calculilor prin cateterizare sau injecții intracanaliculare cu soluții enzimatice și antibiotice, stimularea secreției salivare, administrarea de tratament antiinfecțios sistemic și, în cazurile cu stenoză a orificiului canalului, intervenția chirurgicală pentru debridare.

Sialoadenita acută – când inflamația afectează glanda salivară

Sialoadenita acută este inflamația care interesează în întregime glanda salivară, cel mai frecvent parotida și submaxilara. Factorii favorizanți includ igiena orală deficitară, pătrunderea corpurilor străini în canal, infecțiile sistemice grave, stările de slăbiciune postoperatorie sau bolile cronice. Germenii cel mai des implicați sunt stafilococul auriu, pneumococul și streptococul, însă anumite virusuri, precum cel al parotiditei epidemice (oreionul), al gripei sau al rujeolei, au un tropism specific pentru țesutul glandular.

Infecția poate ajunge în glandă prin trei căi: canaliculară (ascendentă), interstițială (extindere dintr-un focar inflamator vecin) sau directă (prin traumatisme penetrante).

Parotidita acută epidemică (Oreionul)

Ce este peridotita acută și care sunt cauzele ei? Parotidita acută este inflamația rapid instalată a glandei parotide, care poate afecta atât copiii, cât și adulții. Cea mai frecventă formă este parotidita virală epidemică (oreionul), o boală contagioasă caracterizată prin tumefierea simetrică a glandelor parotide, febră și dureri locale. Parotidita epidemică la adulți poate avea o evoluție mai severă, cu risc crescut de complicații precum orhita sau pancreatita.

Alte cauze includ:

• Parotidita bacteriană, frecventă la pacienții cu igienă orală precară sau în situații de imunosupresie.

• Infecțiile canaliculare sau obstrucțiile canalului excretor.

• Inflamații cronice ale glandelor salivare, cum este sialadenita cronică, care poate cauza simptome recurente și disconfort prelungit.

Această boală virală contagioasă se transmite mai ales între copiii de 6–15 ani, în colectivități mici. După o incubație de aproximativ trei săptămâni, debutul este brusc, cu febră, frisoane și durere în zona pretragiană, urmate de tumefierea parotidei, inițial unilaterală și ulterior bilaterală. Pielea rămâne necongestivă, dar întinsă și lucioasă, iar deschiderea gurii devine dureroasă. Evoluția este autolimitată în circa 8 zile, însă pot apărea complicații, precum orhita, ovarita, pancreatita sau meningita.

Tratamentul constă în izolare timp de 20 de zile, repaus la pat, hidratare, igienă orală și suport vitaminic, la care se pot adăuga măsuri pentru prevenirea complicațiilor.

Parotidita acută supurată

Această formă, care poate urma unei parotidite catarale, se manifestă prin dureri intense și pulsatile, tumefiere extinsă, piele roșie și tensionată, puroi eliminat prin canalul Stenon și, în cazuri grave, fistulizare sau formă gangrenoasă. Tratamentul este complex, incluzând antibiotice, hidratare, stimularea secreției salivare, iar în stadiul supurativ, incizie și drenaj chirurgical.

Diagnostic și tratament pentru glanda parotidă umflată și inflamată

Diagnosticul se bazează pe anamneză, examinare clinică și investigații imagistice precum ecografia. Pentru diferențierea între formele virale și bacteriene, pot fi necesare analize de sânge și cultură bacteriană din saliva recoltată.

Tratamentul parotiditei depinde de cauză:

• În parotidita virală, tratamentul este de susținere, cu repaus, hidratare, analgezice și antipiretice.

• În parotidita bacteriană și în sialadenita acută bacteriană, antibioticele sunt esențiale, împreună cu drenajul glandei dacă este cazul.

• Pentru formele cronice, pe lângă tratamentul medicamentos, pot fi recomandate masaje glandulare și stimularea fluxului salivar.

• Unele persoane caută și tratament naturist pentru glanda parotidă, precum ceaiuri calmante și infuzii cu efect antiinflamator, dar acestea trebuie integrate în schema terapeutică sub supravegherea medicului.

Submaxilita acută

Apare adesea prin infecție canaliculară, cu dureri submandibulare, dificultate la înghițire, scăderea secreției salivare și puroi prin canalul Wharton. Evoluția poate fi spre supurație și fistulizare, necesitând tratament asemănător cu parotiditele acute.

Diagnosticul diferential, cu supuratia odontogena a lojii submaxilare, cu adenita supurata submaxilara.

Tratamentul sialoadenitelor acute

Tratament profilactic consta din asanarea cavitatii bucale, rehidratarea bolnavilor operati, convalescenti sau cu infectii grave, stimularea acti­vitatii functionale a glandelor salivare.

Tratament curativ. In perioada de debut si presupurativa, radioterapie antiinflamatorie de urgenta asociata cu antibioterapie vitaminoterapie, rehidratare intensa, sustinerea starii generale, exci­tante ale secretiei salivare, masticoterapie, asociate cu tratamentul rezolutiv local: spalaturi bucale largi, injectii intracanaliculare cu tripsina sau antibiotice.

In stadiul supurativ, incizie si drenaj. Pentru glanda parotida se face o incizie subangulomandibulara. Pentru glanda submaxilara, incizie la un lat de deget dedesubtul marginii bazilare a mandibulei.

Sialoadenitele cronice

Sunt leziuni inflamatorii cronice ale glandelor salivare, interesand mai ales glanda parotida; mai rare decat sialoadenitele acute, pot fi: spe­cifice sau nespecifice.

Sialoadenite cronice nespecifice

Dintre acestea, un interes deosebit prezinta parotiditele cronice nespecifice, care pot reprezenta prelungirea evolutiei unei parotidite acute sau rezul­tatul evolutiei unei sialodochite netratate. Parotiditele cronice se pot prezenta sub doua forme:

Parotidita cronica simpla. Bolnavul este in general un vechi parotidian care acuza uscaciunea cavitatii bucale, jena dureroasa in regiunea parotidiana si care, la intervale variabile, prezinta crize usoare de tumefiere parotidiana. Glandele parotide sunt marite de volum in totalitate sau partial, uni sau bilateral, cu planurile superficiale nemodificate, con­sistenta elastica sau renitenta.

Prin orificiul canalului Stenon edematiat, congestionat, iese la presiune pe glanda o saliva vascoasa opalescenta, mucopurulenta. in formele scleroase, secretia salivara este absenta.

Parotidita cronica recidivanta. La tabloul clinic al parotiditei cronice simple se adauga pusee acute periodice, care dureaza 1—2 saptamani si se insotesc de stari subfebrile, dureri.

Sialografia arata aspecte variate, a caror interpretare trebuie coro­borata cu datele clinice. Glanda este presarata, in parte sau in totalitate, cu pete opace de dimensiuni variate, situate la extremitatile canaliculilor salivari, dand uneori aspectul de „pom inflorit“, la care se adauga dilatarea neregulata a canalului Stenon, cu aspect moniliform .

Evolutia parotiditelor cronice este indelungata, benigna, ducand la modifi­cari scleroase, ireversibile ale glandei, intrerupte uneori de complicatii inflamatorii acute.

Tratamentul consta din:

–          asanarea cavitatii bucale si igiena bucala riguroasa;

–          administrarea de sialogoge si dezinfectante salivare;

–          permeabilizarea canalelor excretorii prin injectii intracanaliculare cu enzime proteolitice;

–          administrarea de antibiotice intracanalicular sau hidrocortizon + anti­biotice;

–          vitaminoterapie A si C in doze mari;

–          tratamentul general prelungit cu antibiotice se impune in unele cazuri;

Cand tratamentele precedente nu dau rezultat se recomanda suprimarea functionala a glandei prin roentgenterapie.

Sialoadenite cronice specifice

Sifilisul glandelor salivare reprezinta o localizare rara a perioadei tertiare si mai rar, in perioada secundara. Parotidita sifilitica tertiara se poate prezenta sub 3 forme clinice: parotidita difuza, goma sifilitica parotidiana si forma pseudoneoplazica.

Tuberculoza glandelor salivare este o baciloza locala, la bolnavi intre 30 si 60 de ani. Se prezinta sub forma unei tumefieri unilaterale, care dupa o dezvoltare foarte latenta, ia forma circumscrisa, adevarat abces rece sau forma difuza, cu focare cazeoase mici si diseminate; glanda hiper­trofiata, indurata nedureroasa, evolueaza spre fistulizare; se insoteste de adenopatie satelita.

Este important diagnosticul diferential cu adenitele tbc ale lojilor res­pective si cu adenita tbc intraparotidiana.

Actinomicoza primitiva a glandelor salivare prin inoculare ascendenta a cana­lelor excretorii este exceptionala. in general actinomicoza glandelor salivare este secundara invadarii acestora de catre actinomicoza cervicofaciala.

Diagnosticulsialoadenitelor cronice specifice se stabileste pe baza examenului clinic, sialografic si a examenelor complementare, caracteristice acestor boli specifice; ultimul cuvant il are examenul histologic.

Tratamentul general si local este determinat de natura specifica a bolii.

Atât sialodochita, cât și sialoadenita sunt afecțiuni care necesită atenție medicală, deoarece pot evolua de la forme ușoare la complicații grave, cu afectarea definitivă a funcției glandelor salivare. O igienă orală corectă, tratamentul prompt al infecțiilor dentare și al celor ale mucoasei bucale, precum și consultul rapid la primele semne de inflamație sunt pași esențiali pentru menținerea sănătății orale și prevenirea acestor probleme.

Pentru a preveni apariția inflamației glandelor salivare, este esențială o igienă orală riguroasă și tratamentul prompt al afecțiunilor dentare. Hidratarea corespunzătoare, evitarea fumatului și adoptarea unui stil de viață sănătos contribuie la menținerea sănătății glandelor salivare.