Fraud Blocker Gutiera pentru bruxism - cea mai utilizata metoda pentru combaterea efectelor scrasnitului din dinti - CisoMedical Skip to main content
Prima pagină » Blog » Gutiera pentru bruxism – cea mai utilizata metoda pentru combaterea efectelor scrasnitului din dinti

Incidenta cazurilor de pacienti cu bruxism a crescut substantial in perioada pandemiei, iar acest lucru are si o explicatie: bruxismul apare cel mai adesea in perioadele cu un nivel ridicat de stres. Pe scurt, bruxismul este scrasnitul dintilor, de care o persoana poate fi constienta sau nu. Deseori, cei care observa acest lucru sunt oamenii din jur si in special partenerii de viata ai celor afectati. Si asta, pentru ca o mare parte dintre pacienti sufera de bruxism nocturn, manifestat in timpul somnului. Indiferent de tipul de bruxism – diurn sau nocturn, daca te confrunti cu o astfel de situatie este bine sa stii ca iti poate afecta dantura si calitatea vietii pe termen lung. Astfel, specialistii recomanda protejarea danturii cu ajutorul unei gutiere speciale pentru bruxism, care sa limiteze efectele negative pana la disparitia simptomelor.

Gutiera pentru bruxism: cand este necesara

 

Gutiera este un dispozitiv medical personalizat, pentru realizarea caruia este necesar ca medicul stomatolog sa ia un mulaj. Acesta va fi apoi trimis catre tehnicianul dentar, pentru a putea face o gutiera personalizata, dupa modelul amprentei dentare a pacientului.
Ceea ce face gutiera este sa previna fisurarea si tocirea dintilor in urma scrasnirii. Bruxismul poate sa aiba mai multe cauze, printre care: stres, anxietate, oboseala, tensiuni musculare in zona maxilarelor, alinierea incorecta a dintilor sau diferente in dezvoltarea oaselor maxilare.
Exista, insa, si anumiti factori favorizanti. Spre exemplu, statisticile arata ca exista o mai mare afectare la varsta copilariei, in special in cazul copiilor hiperactivi, cu temperamente agitate sau nervoase. Pe langa toate cele enumerate, bruxismul poate fi si o consecinta a unor dezechilibre privind ocluzia dentara sau se poate asocia cu fumatul, consumul de cafea, de alcool sau de antidepresive. Printre bolile legate de bruxism se numara Boala Parkinson, epilepsia, ADHD si dementa.
Necesitatea folosirii unei gutiere pentru bruxism va fi stabilita de catre medicul stomatolog, in urma unei consultatii. Printre simptomele care pot semnala bruxismul se numara fisurile la nivelul danturii, deteriorari ale smaltului dentar, durerile maxilare sau in zona tamplelor, durerile de cap, nevralgiile dentare, hipersensibilitatea dentara, tulburarile de somn aparent inexplicabile.
Pentru a evalua gravitatea afectiunii si a efectelor acesteia, medicul stomatolog poate recomanda si efectuarea unei radiografii sau a unei tomografii computerizate. Si asta, pentru ca presiunea excesiva poate afecta inclusiv radacinile dintilor si alveolele in care acestea sunt implantate. Deseori, durerile maxilare sunt cauzate de inflamatia acestora.
De retinut este, insa, ca medicul va cauta mai intai sa identifice si sa trateze cauza principala, care a condus la aparitia bruxismului, si apoi va viza contracararea efectelor afectiunii secundare.

E timpul să pui sănătatea orală pe primul loc! Pentru un consult specializat, te invităm să completezi formularul de consultanță și vei fi contactat în cel mai scurt timp pentru a stabili detaliile

Gutiera dentara pentru bruxism: efecte benefice

 

Exista si situatii in care nu este nevoie de aplicarea unui anumit tratament sau de utilizarea unei gutiere pentru bruxism. De cele mai multe ori, insa, specialistii recomanda si purtarea gutierei – un dispozitiv de plastic care protejeaza dantura si ajuta la relaxarea musculaturii maxilare. Realizarea acesteia nu dureaza mai mult de cateva zile, de la luarea amprentei dentare si pana la fabricarea propriu-zisa. Gutiera pentru bruxism este similara gutierei de contentie, care se foloseste pentru stabilizarea rezultatului obtinut in urma aplicarii aparatelor dentare.
Se recomanda ca dispozitivul medical sa fie purtat mai ales noaptea, atunci cand pacientul doarme si nu poate controla in mod constient scrasnirea dintilor.
Utilizarea gutierei pentru bruxism poate fi recomandata pentru cateva saptamani sau pentru mai multe luni. Este bine sa stii si ca este foarte important sa mergi la control cam o data pe luna, astfel incat medicul sa poata observa eventualele modificari. In cazul in care exista si probleme de pozitionare sau aliniament al dintilor, poate fi necesara aplicarea unor metode suplimentare: aparate sau coronite dentare.
Principalul lucru care trebuie retinut este ca bruxismul poate destabiliza intreaga structura dentara, fapt care poate conduce la consecinte negative asupra bunei functionari a intregului organism.
Asadar, se va incerca tratarea si eliminarea factorilor favorizanti si a cauzelor aparitiei afectiunii, iar dupa purtarea gutierei timp de cateva saptamani, lucrurile ar trebui sa revina la normal. Este posibil sa iti fie recomandata si administrarea de calmante sau antiinflamatoare. Insa cel mai adesea se recomanda modificarea stilului de viata, astfel incat sa reduci nivelul de stres. Este recomandata si eficienta, de asemenea, evitarea consumului de alimente si bauturi excitante pentru sistemul nervos (cafea, ceai negru, alcool) si folosirea in exces a gumei de mestecat.

Sursa foto: Pixabay.com.

Dacă ai decis să apelezi la ajutor specializat pentru problemele cu care te confrunți, sună-ne la numărul 0772 165 028, trimite-ne un e-mail la programari@cisomedical.ro sau completează formularul de programare

Close Menu
Urgențe: Telefon: 0772 165 028 / 0721 208 884